deco
deco

PROIECTE / Integrarea europeană - scenarii de convergenţă macroeconomică. Evaluări ale costurilor integrării

 
Grant CNCSIS nr. 384 / 2005
Director de program: prof.univ.dr. Nicoleta JULA
 

            Proiectul Integrarea europeană - scenarii de convergenţă macroeconomică. Evaluări ale costurilor integrăriia fost finanţată prin grantul CNCSIS 384 din 2005-2006. Echipa de cercetare pentru programul respectiv a cuprins specialişti din învăţământ şi din practica economică: prof.univ.dr. Nicoleta JULA – director de program, prof.univ.dr. Dorel AILENEI, prof. univ. dr. Viorel CORNESCU, prof. univ. dr. Dorin JULA, conf. univ. dr. Dan CONSTANTINESCU, lect. univ. dr. Elena Nolica DRUICĂ, lect. univ. dr. Zenovia Maria GRIGORE, lect. univ. Mihaela SUDACEVSCHI, asist. univ. Felicia BUCUR, ec. Marius-Nicolae JULA, ş.a.
            O sinteză a rezultatelor obţinute a fost publicată în 2007: Nicoleta Jula (coord.), 2007, Integrarea europeană. Scenarii de convergenţă macroeconomică, Editura Mustang, Bucureşti. De asemenea, autorii au publicat studii în reviste internaţionale şi au prezentat comunicări ştiinţifice la conferințe naționale şi inter-naţionale.
 
coperta2             Abordarea la nivelul structurilor europene a problemei politicilor de convergenţă porneşte de la aprecierea că atenuarea dezechilibrelor constituie un instrument important în cristalizarea identităţii europene şi că modificările intervenite în structurile economice şi sociale ale ţărilor din această zonă şi în relaţiile lor cu alte părţi ale lumii impun o repunere în discuţie a principiilor de politică economică şi socială care să asigure procesele de convergenţă şi stabilitate, cu scopul de a se evita ca acestea să fie determinate în întregime de obiective economice pe termen scurt, fără a se lua în considerare în mod corespunzător aspectele sociale, culturale, politice şi cele ale mediului, pe termen lung. Pornind de la asemenea consideraţii, şi de la cerinţa esenţială potrivit căreia scopul cercetării trebuie să urmărească realizarea obiectivelor majore ale economiei naţionale, programul Integrarea europeană - scenarii de convergenţă macroeconomică. Evaluări ale costurilor integrării abordează un domeniu de actualitate, domeniu care, prin metodele utilizate şi rezultatele obţinute, se înscrie în aria problematică majoră a demersului ştiinţific naţional şi a practicii economice actuale: reforma economică în România şi integrarea în structurile economice europene.
            Studiile realizate la nivelul Uniunii Europene înainte de extinderea din mai 2004 estimau o accelerare semnificativă a creşterii economice în cazul noilor state membre (1.3-2.1 puncte procentuale în plus la ritmul anual al PIB, faţă de ţările din UE-15). Pentru vechii membrii ai Uniunii Europene (UE-15) erau anticipate, la fel, efecte pozitive, însă datorită dimensiunii economice relativ reduse a noilor state – mai puţin de 5% din produsul intern brut total al UE-25 – era aşteptat un impact redus. În studiile de pre-aderare erau anticipate şi alte efecte ale integrării, ca, de exemplu, accentuarea fluxurilor migratorii, re-localizarea activităţilor, presiunile în sensul scăderii salariilor în UE-15 şi a creşterii costurilor în UE-10. Se spera ca efectele de acest tip să fie limitate ca intensitate şi tranzitorii. După extinderea din 2004, Comisia Europeană a constatat că anticipaţiile economice favorabile s‑au confirmat. Noile state membre au realizat reforme importante în sensul modernizării şi sunt economii de piaţă dinamice. Stabilitatea dobândită prin aderarea la Uniunea Europeană a celor 10 noi membri a permis amplificarea comerţului şi a fluxurilor de investiţii directe, atât între UE-15 şi UE-10, cât şi între ţările din UE-10. De asemenea, extinderea a generat câştiguri reciproce pentru toate părţile: contribuţii la creşterea economică şi a ocupării în UE-10, apariţia unor noi oportunităţi pentru firmele din ţările UE-15, ceea ce le-a permis să rămână competitive chiar în condiţiile noilor provocări ale mediului internaţional, provocări generate de procesele de globalizare. Din perspectiva consumului, extinderea din 2004 a Uniunii Europene a avut de asemenea un efect pozitiv datorită apariţiei unei largi pieţe interne integrate. Ca o estimare generală, la doi ani după extindere, Comisia Europeană consideră că procesul respectiv, "aducând pace, stabilitate, securitate, prosperitate, democraţie, afirmarea drepturilor omului şi a legii în Europa lărgită", la fel ca şi cele anterioare, "a fost un succes pentru toate statele membre" (European Commission, 2006, “Enlargement, two years after: an economic evaluation”, European Economy, Occasional papers, n° 24).
            Pentru România, ajustările în plan instituţional, economic şi social induse de adoptarea normelor şi a politicilor comunitare sunt generatoare de costuri. Ţinând seama de modul în care sunt formulate criteriile de aderare şi de modul de derulare al negocierilor de aderare, cea mai mare parte a costurilor legate de îndeplinirea a criteriilor de la Copenhaga se va concentra în perioada anterioară anului 2007. Este de aşteptat ca, în primii ani ai aderării la Uniunea Europeană, efectele cumulate de genul: deteriorarea balanţei comerciale, scăderea competitivităţii firmelor, creşterea preţurilor produselor agricole, identificarea de fonduri pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare regională, contribuţia la bugetul comunitar, să determine un efect net negativ. Efectele pozitive ale aderării la Uniunea Europeană, de stabilitate şi creştere economică, vor prevala în cele din urmă, dar ele se vor face simţite numai pe termen mediu şi lung. Deşi implicaţiile financiare directe reprezintă doar o parte a costurilor şi beneficiilor integrării, totuşi, fiind unul dintre aspectele care pot avea o determinare cantitativă în termeni prospectivi, considerăm că abordarea acestora reprezintă un aspect important al problematicii propuse în prezentul studiu. În acest cadru, analizăm consecinţele (probabile) ale adoptării de către Comisia Europeană a pachetului financiar pentru România şi Bulgaria, pentru anii 2007 – 2009. Global, anticipăm un efect agregat pozitiv, în termenii balanţei transferuri de la Uniunea Europeană – contribuţii ale României la fondurile europene plus cofinanţarea proiectelor. De altfel, un asemenea efect s-a înregistrat şi pentru majoritatea ţărilor care au aderat la Uniunea Europeană în mai 2004. Pentru noile state membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Ungariei şi Slovaciei, impactul financiar al aderării a fost pozitiv.
            În ceea ce priveşte angajamentele Uniunii Europene, sumele totale alocate au fost defalcate pe capitole şi pe ani, pornind de la datele din propunerea de pachet financiar, precum şi de la principiile şi metodele aplicate primelor 10 ţări care au aderat la Uniunea Europeană. A rezultat o sumă totală a angajamentelor Uniunii Europene de aproape 11.3 miliarde euro, cumulat pentru perioada 2007-2009. Bugetul respectiv a fost confirmat la Consiliul Europei din decembrie 2005. Sumele rezultate au un caracter indicativ, urmând a fi determinate/propuse cu mai mare precizie în momentul adoptării documentul de poziţie comună România – UE.
            Am calculat efortul bugetar al României (angajamente) pe baza principiilor de cofinanţare stabilite prin metodologiile de acces la fondurile structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene, precum şi de la calculul contribuţiei României la bugetul UE. Contribuţia României la Bugetul UE este calculată aplicând un procent de 1.14% la PIB al României prognozat la nivelul anilor 2007-2009. A rezultat un efort bugetar al României (angajamente) de circa 7.4 miliarde euro, pentru perioada 2007-2009. Plăţile (transferurile efective de la bugetul comunitar la bugetul naţional) vor fi mai reduse, din considerente procedurale: un proiect acceptat potrivit metodologiei specifice fiecărui program poate fi finanţat prin sumele angajate într-un singur an, plăţile urmând însă a fi făcute eşalonat, pe durata realizării efective a proiectului respectiv. În consecinţă, plăţile depind de capacitatea de absorbţie efectivă, capacitate determinată de prezentarea unor proiecte (sau măsuri) eligibile, de funcţionalitatea instituţiilor şi a procedurilor de management şi control financiar al fondurilor, de asigurarea co-finanţării (de la bugetul de stat, bugetele locale, sau din surse private). Calcule estimative, folosind principiile şi metodologia pachetului Copenhaga, arată că plăţile pentru România din pachetul financiar, s-ar putea situa la nivelul a 7 miliarde euroîn intervalul 2007-2009. Împreună cu sumele care vor fi alocate în anii respectivi din fondurile de pre-aderare angajate în anii anteriori (peste 1.9 miliarde europentru cei trei ani) rezultă o sumă totală de aproape 9 miliarde de euro (8893 mil.euro). La fel ca şi în cazul angajamentelor, efortul bugetar al României (plăţi) este determinat pe baza principiilor de cofinanţare stabilite prin metodologiile de acces la fondurile structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene, precum şi de la calculul contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene. În plus, în acest caz intervin şi necesităţile de cofinanţare induse de defalcarea fondurile de pre-aderare angajate în anii anteriorii (până în 2006).
            Balanţa netă a transferurilor financiare dintre România şi Uniunea Europeană este calculată ca diferenţă între plăţile propuse de Uniunea Europeană prin pachetul financiar şi contribuţia României la bugetul UE. Plăţile UE depind de capacitatea de absorbţie efectivă, capacitate determinată de prezentarea unor proiecte (sau măsuri) eligibile, de funcţionalitatea instituţiilor şi a procedurilor de management şi control financiar al fondurilor. Sub rezervele menţionate, România ar putea înregistra un flux net de fonduri de peste 6.3 miliarde euro în primii trei ani după integrare (2007-2009). În anul 2007, fluxul net, estimat la 1553 milioane euro ar depăşi fluxul net din anul anterior integrării – 2006 (flux estimat la circa 800 milioane euro), cu peste 750 milioane euro. Impactul macroeconomic al pachetului financiar nu poate fi redus doar la valoarea absolută a sumelor acordate României. Aceasta deoarece programele şi acţiunile structurale dezvoltate pornind de la sumele respective pot genera şi susţine un proces de creştere economica durabilă, cel puţin în domeniul agriculturii, al infrastructurii şi mediului, al resurselor umane, o creştere a coeziunii sociale prin dezvoltarea rurală şi dezvoltarea regională echilibrată.
            O altă problemă analizată în lucrare priveşte evoluţia demografică în România, în perspectiva anilor 2020. Între 1992 şi 2002 (recensământ) populaţia României a scăzut cu 1.1 milioane de locuitori. Evoluţia descendentă este rezultatul unui declin demografic persistent. Explicaţia constă, în principal, în scăderea natalităţii, dar şi în amploarea migraţiei externe – mai ales persoanele aflate în străinătate fără statut permanent şi care nu au fost înregistraţi la recensământ. O altă problemă recentă este profunzimea deteriorării structurii pe vârste a populaţiei în contextul declinului demografic şi implicaţiile acestei deteriorări din perspectiva eventualei redresări a stării demografice a ţării. Din această cauză, analiza prospectivă a populaţiei şi a resurselor de muncă este importantă atât din perspectivă regională cât şi naţională.
            Proiectarea populaţiei şi a unor elemente ale resurselor de muncă a fost realizată cu ajutorul unui model matematic din clasa tehnicilor analitice de proiectare. Între 2006 şi 2020 estimăm o reducere a populaţiei totale cu aproape 873 mii persoane (‑477 mii pentru bărbaţi şi -396 mii pentru femei). Această dinamică o explicăm prin reducerea puternică a fertilităţii, în special în ultimul deceniu al secolului trecut şi păstrarea unei speranţe medii a vieţii inferioară mediilor europene. De asemenea, în contingentele fertile intră populaţii din ce în ce mai puţin numeroase. Valorile negative ale sporului natural se conjugă cu cele ale soldului migraţiei externe, astfel încât populaţia totală va scădea continuu şi aceste evoluţii se vor accentua spre sfârşitul intervalului. Ponderea populaţie tinere (sub 20 de ani) în totalul populaţiei se va reduce cu aprox. 2.2 puncte procentuale (de la 23.4% în 2006 la 21.2% în 2020), populaţia matură (20 – 59 ani) va scădea cu aprox. ‑0.7 puncte procentuale, iar populaţia în vârstă (peste 60 ani) va creşte ca pondere în populaţia totală cu 2.9 puncte procentuale (de la 19.2% la 22.1%, depăşind populaţia tânără. Chiar dacă ratele specifice de fertilitate nu vor cunoaşte reduceri de amploarea celor înregistrate în anii `90, procesele demografice prezentate se vor accentua după anul 2020, deoarece în generaţiile cu feminine fertilitatea cea mai mare vor intra contingentele născute după anul 1990, mult mai puţin numeroase decât generaţiile anterioare. Populaţia activă va scădea cu aproximativ 324 mii persoane iar ratele totale şi cele specifice de activitate vor creşte uşor. Scăderea mai lentă a populaţiei active este datorată faptului că în vârstele de muncă se păstrează generaţiile mai numeroase născute înainte de anii `90. După 2020 scăderea populaţiei active va înregistra o amploare mai mare, deoarece generaţiile născute după 1990 vor intra în grupele cu rate maxime de activitate (28 – 49 de ani). De altfel, creşterea în amploare a fenomenului respectiv începe încă din anii 2017 – 2018. Evoluţia populaţiei active va fi puternic influenţată de migraţia externă. Pe de o parte, libera circulaţie a persoanelor în spaţiul european va duce la creşterea emigraţiei, în special pentru persoanele în vârstă de muncă. În acelaşi timp, România va deveni o destinaţie a fluxurilor migratorii dinspre zonele mai puţin dezvoltate economic.
            Având în vedere evoluţiile demografice prezentate, am analizat impactul procesului de îmbătrânire a populaţiei asupra sistemului de asigurări sociale. În acest context, concluziile analizei instituţionale sunt următoarele: (1) Analiza privind avantajele şi eforturile în privinţa aderării se referă la o plajă problematică mai largă decât cea referitoare la raportul costuri-beneficii, întrucât ea excede implicaţiile financiare ale acestui proces, implicaţii care pot fi de regulă cuantificate, cuprinzând şi aspecte de ordin calitativ sau structural; (2) Pentru ţara noastră, cea mai semnificativă componentă a costurilor integrării, privitoare la pieţele financiare, o reprezintă, de fapt, costul restructurării sectoarelor în cauză, în procesul tranziţiei către o economie de piaţă; (3) Un alt capitol semnificativ al eforturilor de integrare a fost dedicat alinierii la cadrul comun, existent deja în Uniunea Europeană, a legislaţiei, instituţiilor, procedurilor şi chiar a mentalităţilor specifice pieţei financiare; (4) În fine, avem de-a face cu o serie de costuri directe şi explicite ale integrării, concretizate, în primul rând, prin contribuţia României la diferitele organisme comunitare din care ţara noastră va face parte, dar şi în faptul că autorităţile de supraveghere nu vor avea dreptul să solicite taxe de la operatorii autorizaţi într-un alt stat membru; (5) Eforturile sistemului bancar au constat în statuarea unui set de măsuri vizând: îmbunătăţirea sistemului de autorizare, implementarea guvernanţei corporatiste, îmbunătăţirea reglementărilor privind rata de solvabilitate, deţinerea unui nivel al fondurilor proprii în concordanţă cu nivelul de risc asumat, revederea reglementărilor privind expunerile mari şi expunerile faţă de persoanele aflate în relaţie specială cu băncile, regândirea reglementărilor privind participaţiile de capital, introducerea supravegherii pe o bază consolidată, încheierea de acorduri privind schimbul de informaţii din domeniul supravegherii, îmbunătăţirea sistemului de rating bancar, de avertizare timpurie şi a sistemului de supraveghere on-site; (6) În sectorul asigurărilor, Uniunea Europeană a fost mult mai productivă sub raportul directivelor elaborate, multe dintre ele suferind - de-a lungul timpului - un proces de actualizare şi modificare. Evident că, în procesul de asimilare a acquis-ului comunitar, România a preluat ultima variantă a documentelor în cauză, chiar dacă uneori acest fapt a presupus preluarea unei forme mai restrictive decât în alte state membre ale Uniunii; (7) Piaţa pensiilor private a fost, practic, inexistentă până la momentul aderării, motiv pentru care costurile integrării acestui sector se confundă cu costurile de tranziţie la un sistem de pensii multipilon. Finanţarea costurilor respective necesită o abordare multidirecţională, implicând atât eforturi bugetare cât şi o sporire a îndatorării interne, la care se poate adăuga o anumită reducere a sprijinului acordat sistemului public; (8) Principalul avantaj al integrării asupra pieţelor financiare existente l-a constituit acumularea unui spor de performanţă, strâns legat de accelerarea procesului de reformă în domeniile în cauză. Beneficiile viitoare sunt mai greu de estimat, fiind condiţionate de măsura în care vor fi valorificate avantajele pe care le oferă însăşi extinderea acestei pieţe la nivelul întregii Uniuni. Cert este că interfaţa legislativă şi instituţională a fost deja realizată, iar compatibilitatea cu cerinţele comunitare permite accesul, în ambele sensuri, a companiilor şi serviciilor de profil, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru sub raportul sporirii calităţii prestaţiilor, dar şi al creşterii concurenţei în domeniu; (9) În ceea ce priveşte piaţa pensiilor private, beneficiile viitoare vor consta tocmai în realizarea obiectivelor reformei sistemului de pensii, care privesc: capabilitatea procesului de a nu se regresa asupra individului sau asupra economiilor sale, sustenabilitatea pe termen lung a acestuia şi posibilitatea de acoperire a riscurilor de natură economică, socială, demografică, politică ş.a.

deco