Proiectul „Tinerii construiesc o Românie civică” va fi derulat de Fundaţia Proiectul de Educaţie Civică şi Dezvoltare Academică (FPECDA). El este necesar din cauza rupturii dintre instituțiile formal democratice și instituționalizarea informală a unor atitudini și practici discriminatorii în societatea românescă. Obiectivul principal este promovarea drepturilor omului prin creșterea nivelului de informare, conștientizare și sensibilizare cu privire la homofobie, rasism, discurs instigator la ură și hărțuire sexuală dar și prin creșterea capacității Solicitantului de a dezvolta activități de acest tip. Proiectul are ca rezultate aşteptate: promovarea cetăţeniei active şi promovare valorilor democratice, inclusiv a drepturilor omului. Principalii beneficiari sunt tinerii cuprinși între vârstele de 16 – 25 de ani, minim 1340. Partenerii proiectului cu care avem acorduri sunt: Societatea ANA, Colegiul Naţional ION NECULCE şi Unviersitatea NICOLAE TITULESCU. Ei sunt cooptaţi datorită contribuţiei la atingerii grupului ţintă şi datorită expertizei membrilor lor în domeniul nediscriminării în toate domeniile şi a problematicii de gen.
Obiectivul general al proiectului: promovarea drepturilor omului prin creșterea nivelului de informare, conștientizare și sensibilizare cu privire la homofobie, rasism, discurs instigator la ură și hărțuire sexuală dar și prin creșterea capacității Solicitantului de a dezvolta activități de acest tip.
Proiectul se deruleaza in perioada mai 2014-mai 2015
Obiectivele specifice:
Informarea, conștientizarea și sensibilizarea, precum și dezvoltarea unor atitudini și comportamente de cetățeni activi, a minim 130 de studenți din cadrul a 3 universități din București, cu privire la următoarele teme majore: a) orientări sexuale alternative, prejudecăți aferente și homofobie; rasism, comunități rome și prejudecăți legate de romi; atitudini și comportamente tolerante la diversitate, deschise și democratice. b) anatomia discursului instigator la ură, cauzele și consecințele sale asupra individului, a colectivităților umane și a drepturilor omului în contextul unei societăți democratice; modalități de demontare a acestui tip de discurs și de construire a argumentării favoarabile respectării diferențelor și a drepurilor omului. c) sexism și hărțuire sexuală – modalități de manifestare și modalități de contracarare.
Informarea, conștientizarea și sensibilizarea, precum și dezvoltarea unor atitudini și comportamente de cetățeni activi, a minim 110 elevi, din cadrul a 4 licee din București, cu privire la următoarele problematici majore: a) rasism, atitudini și comportamente față de romi, toleranță la diversitate, deschidere către drepturile omului și valori democratice; b) anatomia discursului instigator la ură, cauzele și consecințele sale asupra individului, a colectivităților umane și a drepturilor omului în contextul unei societăți democratice; modalități de demontare a acestui tip de discurs și de construire a argumentării în favoarea respectării diferențelor și a drepurilor omului.
Informarea, conștientizarea și sensibilizarea, precum și promovarea unor atitudini și comportamente de cetățeni activi, a minim 100 de tineri, prin organizarea de evenimente în spații informale, privind temele: a) homofobie, (b) rasism și concetățeni romi; b) hărțuire sexuală în instituții – modalități de manifestare și modalități de contracarare.
Sprijinirea combaterii discriminării, rasismului și urii din mass-media și internet prin informarea, conștientizarea și sensibilizarea a minim 10 formatori de opinie – jurnaliști și bloggeri – cu privire la respectarea drepturilor omului și la combaterea discursului instigator la ură.
Dezvoltarea organizațională a Solicitantului FPECDA pe dimensiunea vizibilității și a dezvoltării de competențe în rândul angajaților/voluntarilor în domenii cheie pentru sprijinirea dezvoltării profesioniste și specializate de proiecte și activități similare legate de tematica proiectului curent.
Proiectul are în vedere un grup țintă direct alcătuit din minimum 350 de tineri și un grup țintă indirect de 500 de cetățeni, majoritatea tineri.
——————-
Echipa de proiect:
Poziţia în proiect / Prenume, nume
Responsabilităţi specifice
Experienţa specifică /experienţa solicitată (în cazul în care nu a fost nominalizată o persoană anume)
Provine de la*:
Manager de proiect / Liliana Popescu-Bîrlan
Management de proiect, implicare în evenimente neconvenționale
Experiență management 15 ani, FPECDA
Asistent manager Viviana Anghel
Coordonare activități, administrare
Experiență management 4 ani, FPECDA
Alina Dragolea /Expert cercetător, studii politice, studii de gen
Expert discurs instigator, coorodonare conținut materiale web,
Participare evenimente –prezentare, moderare/ discurs instigator la ură, inclusiv neconvenționale
Expertiză studii politice, studii de gen, cercetare, predare, training, FPECDA
Florin Buhuceanu/ Expert drepturi și activitsm LGBT
Redactare materiale homofobie, participare evenimente – prezentare, moderare /homofobie, inclusiv neconvenționale
Expertiză drepturi și activitate civică LGBT, training, advocacy, FPECDA
Adriana Arsenie / Expert drepturile romilor
Redactare materiale rasism/romi, participare evenimente – prezentare, moderare /rasism, romi, inclusiv neconvenționale
Expertiză drepturi, problematica romilor, FPECDA
Nicoleta Bițu/ Expert drepturile romilor
Redactare materiale rasism/romi, participare evenimente – prezentare, moderare /rasism, romi, inclusiv neconvenționale
Expertiză drepturi, problematica romilor, training, advocacy, FPECDA
Valentin Nicolescu/ Expert cercetător, studii politice
Reactare materiale și participare evenimente – prezentare, moderare/ discurs instigator la ură , inclusiv neconvenționale
Expert cercetare, studii politice, predare, training, AnA
Laura Grunberg/Expert studii de gen
Redactare materiale hărțuire sexuală, participare evenimente – prezentare, moderare /hărțuire sexuală, inclusiv neconvenționale
Expertiză studii de gen, activism civic, AnA
Diana Neaga/Expert studii de gen
Redactare materiale hărțuire sexuală, participare evenimente – prezentare, moderare /hărțuire sexuală, inclusiv neconvenționale
Expertiză studii de gen, activism civic, AnA
Elena Emilia Ștefan/ Expert legislație
Documentare legislație România, UE pe drepturile omului
Expertiză juridică
Universitatea Nicoale Titulescu
Luminița Mârza/ Expert contabil
Contabilitate, bilanțuri
Expertiză contabilă, FPECDA
Voluntar 1
adminitrativ, secretariat, FPECDA
Voluntar 2,
monitorizare presa, FPECDA,
Voluntar 3,
organizare evenimente, sesiuni etc, FPECDA
Voluntar 4
diseminare informatii, FPECDA
——————-
Activitate 1
Fundația Proiectul de Educație Civică și Dezvoltare Academică (ECDA) vă invită să participați la dezbaterea pe tema ,,Hărțuirea sexuală în universități și alte instituții din România” din cadrul proiectului ,,Tinerii construiesc o Românie civică”, care va avea loc joi, 02 octombrie 2014, ora 18:00, pe strada Sf. Ștefan 21 (terasa The Jar Bar&Pub). Menționăm că terasa este acoperită. Invitați speciali vor fi Mihaela Miroiu, profesor universitar al Facultății de Științe Politice, SNSPA, Asztalos Csaba (președinte CNCD), Laura Grünberg, conferențiar universitar, activistă în cadrul mișcării feministe din România și Simona Chirciu, Vicepreședintă FILIA
Evenimentul din data de 2 octombrie, cu tema ”Hărțuirea sexuală în universități”, desfășurat într-un mediu neconvențional – The Jar – cu Liliana Popescu, Csaba Asztalos, Mihaela Miroiu, Laura Grunberg, Diana Neaga, Dora Margarit,Vali Nicolescu Quintus, Alina Dragolea, Andrei Vladucu, Elena Stefan, Ioana Vlad, Simona Chirciu si multi alti tineri, studenti, jurnalisti https://www.facebook.com/tineriiconstruiescoromaniecivica?hc_location=timeline
Video: https://www.facebook.com/video.php?v=315448275310171&set=vb.262051567316509&type=2&theater
Alte informatii: http://www.agerpres.ro/social/2014/10/02/asztalos-csaba-cncd-despre-hartuirea-sexuala-avem-un-grad-ridicat-de-bagatelizare-in-gestionarea-acestui-subiect-22-13-56
——————-
Activitate 2
COMUNICAT DE PRESĂ – Sexismul și hărțuirea sexuală
Măsuri practice care pot fi luate de către studenți/studente pentru a se apăra în cazuri de abuz
Fundația Proiectul de Educație Civică și Dezvoltare Academică (ECDA) anunță organizarea unui eveniment împreună cu partenerul din cadrul proiectului ,,Tinerii construiesc o Românie civică”, Universitatea Nicolae Titulescu privind Măsurile practice care pot fi luate de către studenți/studente pentru a se apăra în cazuri de abuz, cu referire la sexism și hărțuire sexuală.
Proiectul este derulat de Fundația Proiectul de Educație Civică și Dezvoltare Academică (ECDA) – finanțat prin granturile SEE, 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu o finanțare de 53,550 euro.
Evenimentul presupune organizarea unei sesiuni de informare și prezentare a conceptelor de sexism și hărțuire sexuală, urmate de o dezbatere. Invitată special la această dezbatere este conf. univ. dr. Laura Grunberg (Universitatea București) și președinta Societății de Analize Feministe AnA. La dezbatere vor participa și Elena Radu (profesoară de limba romani), Diana Neaga (lect. univ. dr. Universitatea Nicolae Titulescu), Valentin Nicolescu Quintus (lect. univ. dr. Universitatea Nicolae Titulescu) și Elena Emilia Ștefan (lect. univ. dr. Universitatea Nicolae Titulescu).
Evenimentul va avea loc vineri 7 noiembrie în sala Senatului, din cadrul Universității Nicolae Titulescu (Calea Văcărești, Nr 185, Sector 4, București), începând cu ora 17:00.
Persoană de contact: Arina Iacob, email iacob.arina@gmail.com
Pentru mai multe informații privind proiectul Tinerii Construiesc o Românie Civică puteți consulta www.ecda.ro
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați: www.eeagrants.org
Pentru alte informații suplimentare accesați: www.fondong.fdsc.ro
——————-
Fundatia Proiectul de Educatie Civica si Dezvoltare Academica (ECDA) in parteneriat cu Societatea Culturală Științifică de Analize ANA, Colegiul Național “Ion Neculce” și Universitatea “Nicolae Titulescu” anunță încheierea proiectului “Tinerii construiesc o Românie civică” derulat de Fundația Proiectul de Educație Civică și Dezvoltare Academică (ECDA) – Proiect finanțat prin granturile SEE, 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu o finanțare de 59.500 euro.
Pentru mai multe informaţii accesaţi:
http://tinerii-civici.ro/
http://tinerii-civici.ro/comunicat-de-presa-inchidere-proiect/
http://tinerii-civici.ro/galerie-foto/