CSJESA - Centrul de Studii Juridice, Economice şi Socio-Administrative

Referendum privind modalitatea de desemnare a rectorului universității

Vă informăm că în data de 16 septembrie 2019, în intervalul orar 8.00-16.00, se va desfășura Referendumul privind modalitatea de desemnare a rectorului universității.

În conformitate cu dispozițiile art. 209 din Legea educației naționale nr 1/2011, “(1) Rectorul se desemnează prin una dintre următoarele modalităţi: a) pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de senatul universitar nou-ales sau b) prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. (2) Modalitatea de desemnare a rectorului, dintre cele prevăzute la alin. (1), se stabileşte cu minimum 6 luni înainte de fiecare desemnare a rectorului, prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor”.