CSJESA - Centrul de Studii Juridice, Economice şi Socio-Administrative

RRSS – Revista Română de Ştiinţe Sociale (http://rrss.univnt.ro)

Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti are plăcerea de a anunţa lansarea unei noi reviste academice – The Romanian Review of Social Sciences (RRSS). RRSS a fost concepută ca o publicaţie bianuală, de o înaltă ţinută ştiinţifică, asigurată printr-un proces riguros de dublă recenzare a articolelor de către un colectiv de specialişti internaţionali. Atributul său distinctiv constă în promovarea unei abordări interdisciplinare, deschisă unui spectru larg de discipline din zona ştiinţelor sociale: economie, sociologie, ştiinţe politice, relaţii internaţionale, management şi administraţie publică, educaţie etc. Jurnalul îşi propune să devină un forum virtual de dezbateri academice care să contribuie în mod real la dezvoltarea teoretică şi practică a cercetării de natură socială, înţeleasă într-un cadru mai larg şi mai flexibil decât cel impus de practicarea unor delimitări rigide şi prea puţin corelate cu realitatea. În acest sens, jurnalul este deschis la diferite tipuri de studii ştiinţifice: lucrări de cercetare cu metodologie calitativă şi cantitativă deopotrivă, studii de caz, dar şi recenzii de carte şi scurte intervenţii.

Numărul inaugural al revistei va fi publicat în luna decembrie a anului curent şi pe această cale declarăm deschis apelul la contribuţii. Autorii interesaţi sunt rugaţi să consulte instrucţiunile de redactare disponibile pe site-ul http://rrss.univnt.ro. Temele de cercetare recomandate (dar nu limitate la acestea) sunt următoarele: economie socială şi comportamentală, politicile publice şi procesul de luare a deciziei, teorii ale relaţiilor internaţionale, studii europene, probleme legate de sănătate, educaţie şi bunăstare, integrare socială, justiţie socială, aspecte de natură etică în stiinţele sociale şi umane.